Nu este pentru prima dată când merg pe stradă prin comuna care se dorește a se intitula oraș, Drobeta Turnu Severin, și observ găini, ori oameni ieșiți efectiv cu boata după ei la păscut de găini. În centrul orașului. Multă lume nu a prea înțeles în ce constă traiul la oraș din păcate, multă lume a ținut cu dinții la practicile rurale pe care le-au adus iată și pe plaiuri citadine.
E de înțeles, dacă locuiești la țară mai ții prin curte un purcel, o capră, o oaie, un cal, o vacă, o găină, o gâscă, o rață ori un curcan. Dar la oraș? Să te apuci nu numai de crescut animale în centrul orașului, dar să mai și ieși cu ele la păscut pe stradă? Mi se pare de un ridicol ieșit din comun dar perfect normal pentru o astfel de societate de parveniți. Degeaba au vândut pe la țară toate terenurile și toate casele, degeaba s-au mutat la oraș dacă nu au abandonat mentalitatea de țărani.
Că alaltăieri când veneam spre casă observasem o altă întâmplare. Cineva dăduse foc la gunoaie în mijlocul curții. Tot în oraș. Așa se face pe la țară frate și e o activitate cu care nu prea te mândrești nici în mediul rural, că faci fum în tot satul și te înjură toată lumea. Dar la oraș? Să faci așa ceva în centrul orașului să împuți un oraș întreg cu fumul rezultat din arderea gunoaielor tale?
Nu mă înțelegeți greșit, dar dacă ar fi după mine, eu i-aș amenda pe ăștia care ies cu găinile la păscut pe domeniul public, să se sature. La fel și pe cei care dau foc la gunoaie în oraș, chiar dacă o fac în propria curte. Oamenii trebuie să priceapă odată pentru totdeauna că orașul are niște reguli mult mai stricte și mult mai diferite față de vechiul sat românesc. Dacă te muți la oraș trebuie să te adaptezi acestor noi cerințe, nu să te agăți cu încăpățânare de mentalitatea sătească de om prost crescut, și să-ți pui în minte să-o ții în tine pentru tot restul vieții.