Home Tehnologie Clipurile și pozele Snapchat nu mai dispar automat după 10 secunde

Clipurile și pozele Snapchat nu mai dispar automat după 10 secunde

1301
0
Snapchat

Ca parte a unui set nou de funcții anunțat marți, utilizatorii Snapchat pot selecta iconița de „infinity” atunci când trimit o poză prietenilor. Această noutate permite utilizatorilor să păstreze în telefon poza respectivă cât de mult doresc. De fapt, numele funcției e destul de clar.

„Cred că toți au fost la un moment dat frustrați de faptul că nu am putut să ne bucurăm de pozele primite suficient de mult, așa că am adăugat această nouă funcție prin care vă permitem să vă bucurați de fotografii cât de mult doriți” spune Snapchat într-un anunț pe blog.

Înainte, aplicația funcționa destul de simplist, orice poză trimisă se ștergea automat după 10 secunde. În același pachet de funcții, cei de la Snapchat au mai adăugat iconița „looping” ce-ți permite să revezi clipurile repetitiv până când prietenul tău îl închide sau îl adaugă la Snapchat Story. Stories reprezintă fotografii și clipuri împărtășite de utilizatori care dispar după 24 de ore.

De asemenea, acum poți să desenezi cu emoji apăsând o unealtă doodle și selectând un emoticon. Mai există nou implementată și funcția „magic eraser”. Apăsând pe iconița foarfece, selectând iconița steluță, utilizatorii pot șterge ceva dintr-o fotografie. Aceste unelte sunt afișate pe verticală pe partea dreaptă a ecranului, nu vor mai apărea la orizontală ca până acum. Snapchat spune că acest format va permite companiei să adauge mai multe unelte creative pe acel spațiu pe viitor.

Recent, Snapchat a lansat 3D lenses și a implementat funcția de search pentru stories.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here