Potrivit surselor, ambițiile Kremlinului în Orientul Mijlociu sunt mult peste Siria. Din Afghanistan până în Libia, oficialii Pentagonului sunt îngrijorați în legătură cu înarmarea făcută de Rusia cu scopul de a destabiliza Statele Unite și NATO. Unele dintre acțiunile îngrijorătoare întreprinse de Moscova se pare că ar fi trimiterea trupelor pentru a susține o grupare separatistă din Libia și oferirea de legitimitate politică talibanilor din Afghanistan. Peste toate acestea, Rusia a trimis avioane de război și nave pentru a intimida oponenții aliaților din Siria.
„Cred că ei încearcă să-și mărească sfera de influență în locuri critice de pe glob” spune Gen. Joseph Votel, răspunzător pentru trupele SUA din regiune.
Comandanții militari alături de analiști observă eforturile Moscovei de a obține avantaje în urma turbulențelor geopolitice din Orientul Mijlociu pentru a readuce Rusia între statele cu mare influență în lume. Uniunea Sovietică a avut o prezență substanțială în Orient în timpul Războiului Rece fiind contră regimurilor vestice și pentru partenerii americani din regiune. Cu toate acestea, după 1991 când s-a destrămat URSS-ul, majoritatea trupelor ruse au plecat din Orientul Mijlociu.
„Rusia cu siguranță își mărește sfera de influență pentru a-și redobândi numele de super putere mondială” spune Bill Roggio, de la fundația Defense of Democracies.
Roggio, editor pentru The Long War Journal, spune că eforturile acestea sunt o formă nouă de a crește imperialismul Rusiei iar drept scop secundar au diminuarea forțelor armate ale Statelor Unite și NATO.
„Toate aceste acțiuni venite de la Kremlin arată că lui Putin îi pasă mai mult de depășirea vestului mai mult ca orice altceva” spune Anna Borshchevskaya de la Washington Institute for Near East Policy.