În 2016, în Siria, a existat un record la capitolul copii uciși raportat la cei 6 ani de conflict armat. Cel puțin 652 de copii au murit în ultimele 12 luni în Siria, cu 20% mai mulți față de anul precedent 2015 a transmis UNICEF prin intermediul unui raport emis ieri.
Partea cea mai tristă este că jumătate dintre acești copii și-au pierdut viața în școli sau în apropierea școlilor. Acest raport UNICEF se bazează doar pe cifre concrete, ceea ce înseamnă că în realitate, numărul acestora ar putea fi mai mare.
„Aș vrea să devin doctor dar acum nu mai am unde să învăț. Școala mea a fost bombardată. Ne jucam foarte mult timp în curtea școlii dar acum îmi este frică să mă mai duc acolo” spune Ahmad, un copil în vârstă de 6 ani.
Peste 850 de copii au fost recrutați pentru a lupta în conflict în anul 2016, o cifră de două ori mai mare față de 2015, spune același raport. Cel mai des aceștia au fost trimiși pe linia 1 de luptă, drept bombe sinucigașe sau folosiți drept gardieni pentru prizonieri.
„Fiecare copil este speriat de viață și are mari șanse să se îmbolnăvească aici chiar dacă acest conflict a încetat” spune Geert Cappelaere, director UNICEF pentru Africa și Orientul Mijlociu.
În acest moment, peste 6 milioane de copii depind de ajutoarele umanitare, de 12 ori mai mulți față de 2012 spune UNICEF. Vestea proastă este că aceste cifre pot din nou crește foarte mult întrucât UNICEF nu poate ajunge în absolut toate părțile țării iar estimările preliminare arată că ar mai fi undeva la 300.000 de copii care trăiesc fără aceste ajutoare umanitare.