Home International O copilă a fost scoasă la licitație pe Facebook drept mireasă

O copilă a fost scoasă la licitație pe Facebook drept mireasă

714
0
Facebook

Facebook are iarăși probleme după ce o copilă a fost scoasă la licitație pe această rețea de socializare sub formă de mireasă. S-a întâmplat în Sudul Sudanului cu o fetiță în vârstă de 16 ani.

Cei de la Facebook susțin că acea licitație a fost oprită îndată cea ea a fost semnalată ca fiind necorespunzătoare. Potrivit Plan International, o organizație care militează pentru drepturile copiilor,5 bărbați ar fi licitat pentru ea, dintre care și câțiva sudanezi cu rang diplomatic înalt.

Activiștii sunt îngrijorați de această licitație în cadrul căreia  s-ar fi primit 500 de vaci, 3 mașini și 10.000 de dolari în schimbul fetei pentru că ar putea să inspire și alte familii să folosească social media pentru a face astfel de gesturi. Acest mod de-a dreptul barbar de a folosi rețelele de socializare ne aduce aminte de licitațiile de sclavi din trecut.

După 15 zile a fost dată jos postarea respectivă, licitația începând pe data de 25 octombrie. „Orice formă de trafic de persoane este strict interzisă pe Facebook. Am eliminat acea licitație și am dezactivat contul persoanei care a inițiat așa ceva. Încercăm mereu să ne îmbunătățim metodele de identificare a conținutului care nu respectă regulile noastre.

Recent am angajat încă 30.000 de persoane pe parte de securitate care să se asigure de aceste lucruri” spune purtătorul de cuvânt Facebook. Țările cu cea mai mare rată a căsătoriilor cu copii sunt: Nigeria (76%), Republica Central Africană (68%), Chad (67%), Bangladesh (59%) și Burkina Faso (52%). Țările cu cel mai mare număr de copii căsătoriți sunt: India (26m), Bangladesh (4m), Nigeria (3m), Brazilia (3m)și Ehtiopia (2m)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here