Home International Supraviețuitori ai torturii regimului din Siria care dau în judecată statul

Supraviețuitori ai torturii regimului din Siria care dau în judecată statul

816
0
Siria
Mazen Darwish

Joi, procurorul federal al Germaniei va asculta mărturiile martorilor într-un caz înaintat ECCHR – European Center for Constitutional and Human Rights, mărturii care acuză 6 oficiali sirieni de rang înalt apropiați Președintelui Bashar al-Assad, de rime de război și crime împotriva drepturilor omului.

Plângerea a fost înaintată de câțiva foști deținuți sirieni, inclusiv doi avocați sirieni, care spun că au fost victimele torturii în celulele regimului. În timp ce cazuri similare există în întreaga Europa, acest caz este unic prin prisma faptului că  a fost lansat sub principiul jurisdicției universale, care permite procurorilor și tribunalelor să urmărească crimele internaționale chiar și atunci când acestea nu au legătură cu Germania. În luna februarie, Assad a negat tortura în închisorile siriene spunând într-un interviu că acestea sunt afirmații fără să existe absolut nicio dovadă.

Mărturiile detaliază bătăi brutale, violență sexuală și tortură sistematică  în trei dintre închisorile din Damasc (215, 227 și 235) în perioada octombrie 2011 și iulie 2015.

Cine sunt cei 5 martori implicați în acest proces

Mazen Darwish – un avocat sirian pentru drepturile omului și jurnalist care a petrecut mai bine de 3 ani în închisorile regimului pentru că lucra pentru SCM – Center for Media and Freedom of Expression din Siria, Damasc.

Anwar al-Bunni – un alt avocat proeminent pentru drepturile omului care a fost deținut politic timp de 5 ani în închisorile regimului. Acesta spune „E o minune că am supraviețuit”.

Munem Hillaneh – în vârstă de 57 de ani, Munem a fost arestat la granița dintre Siria și Liban în aprilie 2015 pentru că ar fi publicat într-un ziar un articol de critică la adresa lui Assad.

Khaled Rawas – a fost arestat pentru prima dată la Damasc în 2011 acuzat că ar fi avut arme la el la o demonstrație la care ar fi făcut fotografii pentru Al Jazeera.

Abeer Farhoud – nevasta lui Khaled Rawas. Aceasta a fost activă politic  de când revoluția din Siria a luat startul, participând la demonstrații. În decembrie 2011, aceasta a fost arestată și dusă la închisoare. Acolo, aceasta spune că a fost atinsă de gardieni în zonele intime, după ce a fost obligată să se dezbrace.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here