Home Tehnologie Săptămâna mizerabilă pentru Tesla s-a încheiat cu bine

Săptămâna mizerabilă pentru Tesla s-a încheiat cu bine

705
0
Tesla

După o săptămână destul de grea, soarele a răsărit și pe strada celor de la Tesla. Vineri, compania a livrat primul Model 3 unui client din China, cu câteva săptămâni înainte de termenul limită. O ceremonie a avut loc în acest scop, la Beijing.

Pentru o companie renumită în „lumea întârziaților”, renumită pentru ușurința și repetivitatea cu care ratează deadline-uri, un asemenea eveniment reprezintă o reușită de pus în ramă.

Să nu uităm faptul că piața asiatică este foarte importantă pentru Tesla. Deși achiziția de autoturisme a suferit un regres anul trecut în China pentru prima dată în ultimii 20 de ani, discutăm despre cea mai mare piață de desfacere pentru vechiule electrice din lume.

Tesla a depus documentația pentru deschiderea unei fabrici la Shanghai, prima lor fabrică ce depășește granițele Statelor Unite.

În ciuda succesului de vineri, restul săptămânii a fost destul de nasol pentru Tesla.

Haideți să vedem care au fost problemele cu care compania s-a confruntat:

  • Consumer Reports a anunțat joi cp a eliminat ratingul „recomandat” pentru Model 3, în ciuda faptului că la drive test s-a comportat impecabil.
  • La începutul săptămânii, Elon Musk a lansat previziuni care s-au dovedit a fi greu de îndeplinit. Joi după amiază, acesta a anunțat că a renunțat la ele.
  • Cel mai bun avocat din companie a plecat. De fapt, nimeni nu știe cine anume ar fi trebuit să supravegheze comentariile online ale lui Elon, să se asigure că acestea corespund cu SEC. Ei bine, știm cu siguranță cine nu o să fie responsabil, avocatul Dane Bustwinkas a renunțat la jobul din cadrul companiei după numai 2 luni de activitate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here