Poliția din Los Angeles caută în acest moment un bărbat care a distrus steaua lui Donald Trump din Hollywood, Walk of Fame. Omul a folosit un târnăcop și un baros. Poliția a trimis un tweet prin care anunțau că sunt în căutarea suspectului pentru a-l aresta. Într-un final, s-a aflat totul. Numele acestui bărbat este James Otis, și face parte din familia Otis, care a pus bazele celebrei fabrici de lifturi în Statele Unite. Într-un interviu dat la fața locului, chiar pe Walk of Fame, James spune că a făcut acest lucru pentru a ajuta cele 11 femei care acuză pe Trump de viol, plus alte victime care ar putea să-i cadă pradă pe viitor.
„Patru din cinci membri ai familiei mele au fost violați și sunt foarte supărat că avem un candidat la prezidențiale care servește drept poster pentru violență și abuzuri cu minori” spune Otis.
Otis a reușit să scoată emblema aurie din mijlocul stelei și să distrugă întreg monumentul din jur. După vandalizare, steaua tot mai poate fi recunoscută. Leron Gubler, președintele Camerei de Comerț din Hollywood a spus că steaua va fi reparată în decurs de câteva zile.
„Când oamenii sunt nefericiți cu unul dintre conducători, sperăm să-și stăpânească mânia sau să și-o manifeste într-un mod ceva mai pozitiv, nu să vandalizeze un simbol al Californiei” spune Gubler.
Otis a spus că are de gând să vândă bucățile din steaua lui Trump și să doneze apoi banii obținuți femeilor violate de Donald Trump.
„Știu că le pot vinde, cred că pot obține 1 milion de dolari pentru această stea și pot astfel ajuta să meargă mai departe femeile nenorocite de Donald Trump” spune Otis.