Știrea cu închiderea celui de-al doilea aeroport ca mărime din Anglia din cauza unei drone a făcut înconjurul lumii. Sute de mii de pasageri și-au ratat zborurile, au avut parte de întârzieri sau au fost pur și simplu nevoiți să doarmă pe jos până la aflarea de vești noi. Acum, toată lumea se întreabă cum Dumnezeului s-a ajuns la o asemenea situație din pricina unei banale drone. Momentan poliția încă mai caută pe cei care au ridicat drona în aeroportul Gatwik, oprindu-i activitatea pentru mai bine de 19 ore.
Legea este destul de clară: nu este voie cu drone în aeroporturi sau la mai puțin de 1 kilometru de acestea. Evident, nu este niciun impediment fizic pentru acestea dacă cineva decide totuși să ridice în aer un asemenea aparat. Civil Aviation Authority (CAA) din Marea Britanie încearcă să înăsprească legile dronelor și dorește ca toate aceste aparate de zbor să fie înregistrate asemenea mașinilor după ce sunt cumpărate de la magazin.
În acest moment, tehnologia care permite interceptarea dronelor este destul de infantilă, este la început de drum. Pentru a dezactiva o dronă aflată în zbor este nevoie de bruiaj pe frecvența cu care aceasta comunică la sol. Există o astfel de tehnologie folosită de exemplu pe acoperișurilor clădirilor private din Japonia dar din cauza faptului că se bazează pe câmpuri electromagnetice, folosirea lor în aeroport este imposibilă. Singura metodă folosită de forțele de securitate este încercarea de a depista la sol persoana care se află în spatele butoanelor.