Forțele de ordine ale guvernului s-au ciocnit violent cu suporterii fostului președinte Bashar al-Assad, altercații în urma cărora 311 persoane au decedat. Potrivit surselor, cifrele reale sunt mult mai mari.
Forțele guvernamentale au ucis cel puțin 164 de civili, inclusiv copii și 13 femei în cadrul unor raiduri de mare amploare în câteva sate din Latakia, Tartous, și Hama.
Între timp, militanții loiali șui Assad au ucis 147 de persoane, dintre care 26 de civili și 121 forțe de ordine, potrivit directorului SNHR Fadel Abdul Ghani. „Ne așteptăm ca numărul deceselor să fie mult mai mare” spune Ghani.
Aceste ciocniri sunt de departe cele mai violente de când Assad – membru al sectei Alawite – a fost răsturnat de la putere în luna decembrie a anului trecut de către militanții islamiști Sunni care s-au grăbit să reorganizeze ordinea politică din Siria.
Președintele de tranziție Ahmad al-Sharaa, în cadrul unui interviu televizat acordat vineri seara, a menționat că va trage la răspundere pe cei responsabili pentru uciderea personalului guvernamental. În plus, a atenționat forțele de securitate să nu răspundă cu forță excesivă sau nejustificată, având în vedere numărul foarte mare de civili uciși.
Ministrul de Informație sirian a spus pentru CNN sâmbătă faptul că trupele lui Bashar au capturat 300 de trupe de securitate guvernamentale și că alte zeci sunt date dispărute.
Latakia și Tartuos, de-a lungul coastei Mediterane, sunt zone unde suportul lui Assad este încă destul de puternic. În Alawites undeva la 10% din populație erau trupe proeminente în regimul Assad, și deși multe dintre aceste trupe au predat armele în decembrie, există încă foarte mulți militanți ai fostului regim.
Assad a fugit în Rusia în decembrie, și nu a comentat asupra incidentelor care au avut loc.
Potrivit ONU, peste 300 de mii de persoane și-au pierdut viața în urma războaielor civile din Siria, începând cu anul 2011.