Vremurile pe care le trăim sunt destul de agitate, acum că a început și nebunia cu Coronavirus, foarte mulți români încep să se retragă încet pe la casele lor, ori pe la țară. O decizie foarte bună ținând cont de faptul că aceasta este și recomandarea autorităților. Cu cât ieșim mai puțin, cu atât sunt șanse mai mici să luăm Coronavirus.
Dar ce să faci și acasă? Mai ales acum când trebuie să stai destul de mult? Mai ales în situația în care ești și suspect de Coronavirus iar izolarea la domiciliu devine obligatorie. Ei bine, iată câteva idei care s-ar putea să facă timpul să treacă mai repede, rezultatul final fiind unul util.
5 lucruri INTERESANTE ȘI UTILE pe care le poți face în izolare la domiciliu
- Renovări – acum poți să te apuci de acele renovări pe care le-ai amânat de ani de zile din pricina lipsei de timp. Desigur, trebuie să te axezi pe lucruri simple, pe care să le poți face fără să ai nevoie de ajutorul altor persoane. Profită de aceste zile pentru a pune casa la punct așa cum ți-ai dorit dintotdeauna. Dacă ești izolat la domiciliu, fă o comandă pe internet la materiale și spune-le băieților să le lase la poarta ta. De acolo ți le poți duce singur în curte.
- Curățenie – știu că sună ciudat, dar curățenia la noi, românii are mai multe valențe. Există acea curățenie pe care majoritatea o întreprindem de ani de zile, care presupune aspirat, dat cu mopul și șters praful, și există acea curățenie cum se făcea cândva, se scotea tot din cameră, se aspira și se dădea cu mopul pe sub canapele și pe sub dulapuri. O astfel de curățenie generală nu numai că-ți va face bine la sănătate, dar îți va ocupa foarte mult timp liber.
- Netflix – acum este momentul să îți faci un abonament de 50 de leu la Netflix. O lună de zile ai timp să vezi toate serialele pe care le-ai tot amânat, ori pe care le-ai văzut așa, cu țârâita. Este momentul perfect să urmărești cele 5 sezoane din Babylon 5, Star Trek Voyager, Star Trek Deep Space Nine, ori alte seriale pe care ți-ai făcut planuri demult să le vezi dar din păcate nu ai avut vreme. E simplu să te pierzi în lumea Netflix, dai drumul la primul episod și imediat se face seară.
- CAUTĂ EXTRATEREȘTRII! – o activitate mai ciudată dar care s-ar putea să-ți toace foarte mult timp. Mulți dintre noi suntem pasionați de acest subiect, al vieții inteligente care vine de la milioane de ani lumină depărtare ca să ne viziteze pe noi, prin intermediul OZN-urilor. Ei bine, acum e momentul să vă puneți la PC în căutarea adevărului. Există sau nu extratereștrii? Sincer, va fi o experiență interesantă. (P.S. – FBI-ul a desecretizat câteva dosare cu OZN-uri. Vezi aici.)
- Fă-ți ordine virtuală – aici există câteva activități destul de interesante. Ia la puricat lista de prieteni cu care nu interacționezi, cu care nu au interacționat niciodată pe Facebook și elimină pe cine nu cunoști absolut deloc. Elimină fișierele nefolositoare din telefon, vezi ce faci și cu fotografiile, apucă-te și șterge-le pe cele pe care nu le consideri importante. Dacă ai PC/laptop, fă curățenie generală în el, scoate aplicații, fișiere care umplu HDD-ul degeaba. E momentul să faci și acel lucru pe care-l tot amâni de luni, poate chiar de ani de zile și anume să dai drumul la update-ul de Windows. Dacă acel PC/laptop merge greu, e timpul pentru reinstalare.