Home Diverse Problema plafonierelor

Problema plafonierelor

760
0
plafonierelor

Am mers zilele trecute pe la magazinele de bricolaj din oraș ca să-mi caut plafoniere. După ce am terminat renovarea am zis să dau o aură de modernism camerei și prin prisma corpurilor de iluminat. Nu era nici o cheltuială foarte mare așa că am zis că merită investiția. De cele mai multe ori corpurile de iluminat sunt cele care reușesc să dea o aură cu totul nouă încăperilor. Zis și făcut, problema este că odată ajuns pe la aceste magazine am tras o concluzie destul de simplă: nu am ce să cumpăr. Au spânzurate prin tavane pe-acolo plafoniere sau lustre dar sunt niște modele cu care eu unul nu am ce face. Uitasem că în România, aceste magazine aduc la vânzare ce place majorității, adică lucruri ieftine și de prost gust. E destul de dificil să găsești calitate prin magazinele din orașele mici de provincie.

Varianta pe care am mers a fost bineînțeles online-ul. Magazinele online sunt mult mai diversificate iar nivelul de calitate este la el acasă. Online-ul a rămas de fapt ultimul bastion în fața calității îndoielnice, a rămas singurul loc din care se pot cumpăra lucruri de calitate. Am găsit online suficiente magazine din care să cumpăr exact modelul dorit, dimensiunea dorită. Știu, mulți dintre voi veți spune că am avut noroc, că de fiecare dată când comanzi online sunt șanse să-ți vină altceva în pachet, ori nivelul de calitate nu este cel așteptat întrucât nu ai posibilitatea să vezi fizic obiectul. Sunt și dezavantaje în ceea ce privește achiziția de produse online dar acum să fim serioși, dacă stăm să numărăm din câte foi este alcătuită plăcinta, nu mai mâncăm niciodată. Per total oricum sunt mai multe avantaje decât dezavantaje.

Sunt curios voi ce faceți de obicei atunci când aveți nevoie de corpuri de iluminat, de plafoniere în general. Mergeți să cumpărați de la magazinele de bricolaj din oraș, de la magazinele de specialitate din oraș (dacă există) sau cumpărați tot ca mine online? Poate în orașele mai mari, Timișoara, București chiar există și astfel de magazine dedicate pe care unii le preferă fără de tăgadă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here