Samsung a pornit evenimentul de lansare al Samsung Galaxy S10 cu dispozitivul Galaxy Fold, un smartphone cu display de 4.6 inci care se transformă într-o tabletă de 7.3 inci.
Samsung Galaxy Fold nu are în componență doar display-ul Infinity Flex ca factor WOW, acesta vine și cu un set de balamale mai mult decât ascunse.
Din păcate, este un telefon de lux, prețul acestuia se situează acum la lansare undeva la aproape 2000 de dolari. „Dăm naștere unei noi dimensiuni pentru telefonul și pentru viața ta.
Acest dispozitiv nu aduce în prim plan o nouă categorie de produse, ci sfidează o nouă categorie de produse” spune purtătorul de cuvânt al Samsung în timpul evenimentului.
Samsung Galaxy Fold va putea fi cumpărat în mai multe culori: negru, verde și albastru și poate rula 3 aplicații simultan. De exemplu, te poți uita la un film pe NetFlix, poți să cauți ceva pe Google și poți trimite mesaje cuiva fără să fii nevoit să lași în fundal vreuna dintre cele trei aplicații. Cine ar putea fi cumpărătorii pentru un asemenea dispozitiv?
Păi în primul rând discutăm despre cei care adoră ecranele mari, dar și despre gameri. Samsung a demonstrat deja că există interes pentru dispozitivele cu ecrane mari, prin intermediul liniei Galaxy Note.
Problema cu care se va confrunta acest dispozitiv, Galaxy Fold, va veni din partea producătoirilor de aplicații care trebuie să proiecteze aplicații compatibile cu el. De asemenea, prețul mai mult decât piperat ar putea transforma acest concept într-un eșec.