NASA a luat în sfârșit decizia să renunțe la robotul Opportunity de pe planeta Marte, după ce s-a chinuit aproape 1 an întreg să restabilească comunicațiile cu aceasta. O echipăp de cercetători de la JPL – Jet Propulsion Laboratory din cadrul NASA a trimis o ultimă comandă radio către robot noaptea trecută, dar din păcate nu au primit niciun răspuns. Acum, NASA a încetat să mai pună bază pe această misiune care dăinuie în institut de mai bine de 15 ani.
Ultimele semnale radio primite de la robot au venit în iunie 2018. Atunci, o imensă furtună de nisip a acoperit întreg cerul marțian și astfel, soarele nu a mai ajuns la Opportunity. Furtuna a fost una dintre cele mai dense pe care NASA le-a văzut vreodată pe această planetă, și a făcut imposibil ca razele solare să ajungă la panoruile solare ale robotului. Drept rezultat, bateria internă a lui Opportunity s-a descărcat și întreg agregatul a intrat în modul de hibernare. După ce furtuna a trecut, echipa responsabilă cu misiunea Opportunity sperau să poată reporni robotul. Au sperat ca îndată ce soarele va lovi panourile solare, vor putea să restabilească legătura radio cu robotul. Din păcate, din 10 iunie nu au mai primit niciun semnal de la acesta. Pe 10 iunie robotul a trimis un ultim mesaj care indica faptul că mediul pe Marte este incredibil de întunecat și că bateriile sunt aproape moarte. Echipa a încercat toate metodele posibile ca să convingă robotul să comunice din nou cu Terra, însă nu au avut succes.