Mars One Ventures – compania care a afirmat că are de gând să trimită sute de oameni pe Planeta Roșie cu scopul de a înființa o colonie, a ajuns la faliment. Este o veste deloc surprinzătoare, mulți experți au suspectat această companie ca fiind o înșelătorie în realitate, în sensul că nu ar fi avut niciodată de gând să trimită pe cineva pe Marte. În acest weekend a venit vestea lichidării companiei și încă sub ce formă: pe Reddit, de la o persoană care a văzut anunțul de faliment pe site-ul orașului Basel din Elveția, orașul mamă al companiei Mars One.
Sursa a declarat faptul că Primăria a declarat falimentul companiei pe data de 15 ianuarie, moment în care s-a și dizolvat. Fondatorul Mars One, Bas Lansdrop, a confirmat vestea și a spus publicațiilor interesate faptul că el lucra la o soluție pentru această problemă. După cum spuneam mai sus, suspiciuni de șarlatanie s-au învârtit de mult timp în jurul acestei companii, multă lume s-a îndoit serios de planul ei de a trimite oameni pe Marte, unde ar avea să trăiască până la sfârșitul vieții. După ce au aplicat zeci de mii de persoane pentru acest program ce presupunea bilet doar dus, 100 de candidați au fost selecționați pentru un prim zbor către Planeta Roșie. În plus, nu a construit nicio navetă pe care să o folosească în cadrul acestui voiaj.