Se întâmplă deseori să ne trezim că nu ne mai funcționează lumina prin casă, ori că avem nevoie de o priză în plus în dormitor. E posibil să facem o renovare și să dorim să schimbăm instalația electrică existentă cu una mai potentă, care să suporte o putere mai mare, suficientă pentru a ne ține boilerul, centrala termică, electrocasnicele de bucătărie și așa mai departe. Toate aceste operațiuni, inclusiv cea de montare tablou electric TREBUIE făcute de un electrician autorizat.
În general, când avem nevoie de un electrician, ne-am învățat să apelăm la o rudă mai pricepută, ori la un meseriaș despre care umblă vorba prin oraș că s-ar pricepe. Nu are calificare omul, nu a lucrat niciodată ca electrician full time, dar e genul acela de meșter care face de toate prin casă. Nu este cea mai bună soluție. Cea mai bună soluție reprezintă un electrician serios, școlit, cu diplomă, cu firmă particulară, care-ți poate da factură și garanție pentru ce-ți lucrează.
Prea multe probleme apar pe la TV cu oameni care au chemat pe X sau Y să facă anumite lucrări ce necesitau o minimă autorizare. Curentul electric este periculos, dacă cineva efectuează o lucrare și nu prea are habar de ce face, pot să apară electrocutări pentru cei din imobil sau incendii. Din acest motiv se recomandă apelarea doar la electricieni autorizați ANRE, care pot face dovada absolvirii unor cursuri de pregătire și care-și iau ulterior răspunderea pe ce lucrează la client.
După Revoluție, în anii 90, românii au început să mai repare una, alta în timpul liber pe la ei și pe la cunoscuți pentru a mai scuti un ban sau pentru a mai face o para în plus. Așa s-au născut meseriașii fără calificare ce-au împânzit piața serviciilor din România de atunci, până în prezent. Și nu e normal. Normal este ca cel care vine să-ți umble la instalația electrică să aibă calificare în acest domeniu și să fie capabil să-ți dea garanție la ce face. Să lucreze legal, să fie totul în regulă și din punct de vedere al taxelor și impozitelor plătite către stat și așa mai departe.