Home Lifestyle Universul în imagini

Universul în imagini

1261
0

Cu toții suntem pasionați de astronomie, cu toții avem obiceiul să ridicăm seara privirea către cer și să ne întrebăm care este scopul nostru în acest infinit Univers. În cele ce urmează vom prezenta câteva imagini mai mult decât interesante legate de cosmos, multe dintre ele prezentând adevărate mistere. 

Această imagine a fost surprinsă de telescopul Hubble și reprezintă un cluster globular de stele. Ce se poate observa în această imagine este de fapt cea mai veche colecție de stele. Clusterul, numit NGC 6752 are o vechime de peste 10 miliarde de ani. 

O imagine a Apep, capturată cu camera VISIR a Very Large Telescope din cadrul European Sputhern Observatory. Așa arată o stea aflată pe moarte, ce se vede roșiatice sunt radiațiile de raze gama.

Impresia unui artist asupra galaxiei Abell 2597, care aduce în prim plan o gaură neagră ce „scuipă” afară gaz rece molecular asemenea unei fântâni uriașe intergalactice. 

O imagine a clusterului Wild Duck, cluster care iese în evidență prin faptul că fiecare stea din componență are o vârstă de doar 250 de milioane de ani.

O imagine cu gaz hidrogen în Small Magellanic Cloud. Astronomii cred că această galaxie picită este pe moarte și că va fi consumată în curând de Calea Lactee.

Există dovadă că o gaură neagră super masivă există în centrul galaxiei noastre, Calea Lactee. Această imagine este rezultatul simulărilor ce folosesc date ale mișcărilor gazelor din jurul găurii negre. Gazele ajung să orbiteze în jurul ei cu o viteză de 30% din viteza luminii.

O ilustrare a obiectului cosmic SIMP J01365663+0933473, cam așa ar putea să arate. Este vortba despre o planetă cu masa de 12.7 ori mai mare ca a lui Jupiter dar cu un câmp magnetic de 200 mai mare. Acest obiect se află la o distanță de 20 de ani lumină de Terra iar inițial nu se știa dacă este o planetă sau o stea pitică maro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here