Astronomii au descoperit o exoplanetă care seamănă cu planeta Vulcan din star Trek, ce orbitează într-un sistem solar aflat la 16 ani-lumină de Terra. Descoperirea, detaliată într-un studiu publicat săptămâna aceasta în Monthly Notice of the Royal Astronomical Society, reprezintă de fapt prima planetă asemănătoare cu Terra adusă în vizor de Dharma Endowment Foundation Telescope. Acest telescop cu diametrul de 125 cm este amplasat pe vârful muntelui Lemmon din sudul Arizonei. De fapt, planeta descoperită este catalogată drept Super-Earth. Super-Earths sunt planete cu masă mai mare decât Terra, dar cu masă mai mică față de alți giganți. Aceasta este cea mai apropiată planetă Super-Earth de noi, care gravitează în jurul unei stele.
„Această planetă are de două ori dimensiunea Terrei iar orbita în jurul stelei durează 42 de zile. Mai trebuie precizat faptul că planeta este locuibilă, aflându-se pe o orbită care permite acest lucru, existând posibilitatea ca la suprafață să existe apă lichidă” spune Jian Ge, autor al studiului. Planeta orbitează în jurul stelei numite HD 269865, o stea care e oarecum mai rece ca Soarele nostru și are dimensiuni mai mici. Vârsta celor două stele este însă asemănătoare, ciclurile magnetice sunt asemănătoare. Din aceste motive, HD 26965 ar putea să fie gazdă pentru o civilizație foarte avansată.
„Acest studiu demonstrează faptul că telescoapele dedicate bazate pe cadență ridicată vor fi capabile în viitorul apropiat să descopere mult alte planete asemănătoare cu Terra, aflate pe orbite considerate locuibile” continuă Ge.