Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, a ajuns vineri la o avere totală de 81.6 miliarde de dolari, potrivit calculelor Bloomberg. Asta înseamnă că are cu 373 de milioane de dolari mai mult decât Warren Buffet, legendarul investitor și CEO al Berkshire Hathaway.
Zuckerberg a devenit așadar al treilea cel mai bogat om din lume, după ce acțiunile la Facebook au crescut cu 2.4%. Pentru prima dată în istorie, primii trei cei mai bogați oameni din lume sunt titani din industria tehnologiei. Pe primul loc este Jeff Bezos (Amazon) cu o avere estimată la 141 de miliarde de dolari, urmat apoi de Bill Gates (Microsoft) și, ulterior pe locul trei, urcând Mark Zuckerberg (Facebook).
Anul acesta a fost un an foarte bun pentru industria tehnologiei, acțiunile Netflix s-au dublat, acțiunile Amazon au crescut cu 46% iar cele Apple au crescut cu 11%. Google de asemenea a înregistrat o creștere de 9%. Buffet investește și el masiv în tehnologie, compania sa Berkshire Hathaway a cumpărat recent 75 de milioane de acțiuni Apple, adăugându-le la cele 165 de milioane pe care le avea deja. În acest moment, acționarul din exterior cu cele mai multe acțiuni la Apple este Buffet.