Home International E secetă? Iată cum se poate declanșa artificial o ploaie

E secetă? Iată cum se poate declanșa artificial o ploaie

1053
0
secetă

Compania Weather Modification International din Dakota de Nord, SUA, folosește avioane pentru a lua la țintă norii și pentru a-i face să plouă mai mult. Conceptul numit „însămânțarea norilor”, este printre noi de zeci de ani, însă din pricina schimbărilor climatice tot mai acerbe și a creșterii rapide a populației, circuitul apei în natură a fost întrerupt și a apărut nevoia de intervenție mai clar ca niciodată. Până în 2025, două treimi din populația planetei s-ar putea lovi de criza apei, potrivit World Wildlife Fund.

Compania Weather Modification descrie „însămânțarea norilor” drept o îmbunătățire adusă procesului natural de precipitație. Tehnologia face furtunile mai eficiente scoțând umiditate extra din nori. „Dacă nu sunt nori pe cer care să conțină umiditate, nu putem face nimic. Ce putem face este să lucrăm cu norii deja existenți și să ajutăm puțin pe Mama Natură. Ideea e că odată ce suntem deasupra unei furtuni, dacă adăugăm apă aceasta va îngheța și se va transforma în zăpadă, deci poate să cadă din nori” Spune Brian Kindrat, pilot de avion pentru Weather Modification International.

Pentru a face acest lucru, pilotul „atacă” norii cu multă umiditate (apă) și cu cantități mici de chimicale. Apa din nori se condensează în jurul noilor particule și devine grea. Apoi, cade pe Terra sub formă de precipitații. „Însămânțarea norilor” nu s-a bucurat de prea multă atenție decât din 2017 încoace, când National Science Foundation a finanțat un studiu pentru a-i determina eficacitatea. Weather Modification International a luat naștere în 1961 și a oferit avioanele pentru aceste teste.

„Nu vom rezolva problema secetei la nivel global, dar dacă ne uităm la rezultatele obținute în California, ne putem lăuda cu faptul că în ultimii 10 ani am adăugat un +20% la cantitatea de precipitații” spune și Neil Brackin, președinte al Weather Modification International.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here