Home Diverse Snøhetta – noul mod de a înțelege natura

Snøhetta – noul mod de a înțelege natura

775
0

Există un cuvânt în limba norvegiană pentru momentul în care orizontul dispare, o iluzie ce apare într-o anumită parte a zile sau pentru momentul în care marea pare să se topească pe cer. De-aici și-au luat inspirația și co-fondatorii proiectului de design Snøhetta Craig Dykers și Kjetil Traedal Thorsen, care susțin faptul că au doborât barierele dintre arhitectură, peisaj, design și grafică.

Din luna mai a anului trecut, bancnotele norvegiene  de 100 și 200 de coroane, au fost inscripționate cu această Snøhetta – o reprezentare pixelată a orizontului. Dar importanța ei pentru designeri a fost și mai clară în timpul pelerinajului de pe dealurile Rezervației Dovrefjell, respectiv muntele Snøhetta d unde proiectul și-a primit și numele. Printre munți, ceață, nori, zăpadă, orizontul ne oferă o nouă variantă prin care ne putem înțelege locul în lume, spune Thorsen, partener fondator al proiectului.

„Unul dintre modurile prin care-ți poți afla locația este să te uiți pe o hartă. Alt mod care te poate ajuta este să privești linia orizontului și să recunoști cele trei dimensiuni ale peisajului, sau chiar să privești orizontul. ” continuă Thorsen. Dykers, directorul american al proiectului spune că Snøhetta are rolul de a te transpune dintr-o lume în alta, redefinind relațiile interpersonale și dând naștere unor noi moduri de a interacționa cu lumea. „În esență, această imagine îți dă senzația de halucinație. Înțelegi peisajul, pământul pe care mergi, cerul, spațiul prin care mergi iar acestea toate sunt strâns conectate” continuă Dykers. Snøhetta a luat naștere în 1989 prin intermediul unui grup de designeri care s-au întâlnit la Oslo la o bere, timp în care firma a câștigat competiția pentru reconstruirea Bibliotecii din Alexandria în Egipt. Acum, există 200 de angajați în birouri de la New York la Adelaide.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here