Președintele Rusiei, Vladimir Putin a criticat aspru modul în care sistemul politic din Statele Unite își duce traiul. „Sunt dezamăgit nu neapărat de partenerul meu Donald Trump, cât de întregul sistem politic. Politicienii se mănâncă între ei și astfel își demonstrează ineficiența. Și e foarte dificil să interacționezi cu un asemenea sistem imprevizibil” spune Putin.
Aceste afirmații au fost făcute în cadrul unui interviu condus de Vladimir Solovyov, gazda unei emisiuni TV pro-Kremlin. Este vorba de fapt despre un documentar numit World Order 2018. Putin a fost întrebat dacă a fost dezamăgit de Donald Trump, răspunzând cu laude la adresa liderului și cu critică la adresa sistemului politic. „La nivel de om, pe mine m-a impresionat” spune Putin.
„Pare că este un om echilibrat. Referitor la acțiunile și modul său șocant de adresare, acestea se datorează stilului de viață pe care l-a avut înainte. Cu toate acestea, omul comunică și ascultă pe interlocutorul său. Donald Trump este genul de persoană cu care poți negocia, cu care poți ajunge la un compromis” continuă Președintele Rusiei, Vladimir Putin.
În trecut, cei doi lideri mondiali și-au mai adresat cuvinte frumoase, Putin numindu-l „strălucit și talentat”. De asemenea, cei doi vorbesc mult atât la telefon cât și în persoană.
Pe data de 18 Martie, rușii merg la vot pentru a-și alege din nou președintele. Vladimir Putin poate câștiga cel de-al doilea mandat consecutiv, al patrulea la număr din cariera sa de politician.