Home Diverse Știai că poți rezerva medicamente online

Știai că poți rezerva medicamente online

1161
0
medicamente online

Nimic nu e mai enervant decât să ai nevoie de un anumit medicament și să umbli din farmacie în farmacie asemenea unei albine din floare-n floare, din pricina faptului că nu există în stoc. Evident, nu ai cum să afli dacă o anumită farmacie are Sumetrolim pe stoc de exemplu decât dacă te duci și întrebi, nu? Iar chestia asta poate să fie destul de frustrantă, te poate pune să iei la pas multe farmacii și să pierzi foarte mult timp. V-am povestit în articolele trecute faptul că am pățit chestia asta încercând să găsesc o atelă pentru degetul la care mă lovisem, am fost nevoit să iau la pas nici mai mult nici mai puțin de 14-15 farmacii din oraș, lucru deloc plăcut sau productiv.

Recent, am aflat o chestie super interesantă, medicamentele pot fi rezervate online dacă alegi farmaciile CATENA. Foarte tare. Tot ce trebuie să faci este să intri pe site-ul lor, să alegi medicamentul, să alegi județul, orașul și apoi farmacia de la care dorești să-l ridici. Cu rețetă bineînțeles. Mie unul mi se pare o idee foarte bună care te scutește de multă bătaie de cap. Din moment ce ai nevoie de medicamente se presupune că ești bolnav iar omului bolnav nu-i arde de umblat pe drumuri din farmacie în farmacie pentru a găsi medicamente.

Acesta este unul dintre avantajele pe care le aduce la pachet internetul, minunea secolului 21. Acest concept reușește de ani bun să ne ia multe drumuri din picioare, să ne ofere la schimb timp liber și iată că vine și în sprijinul mediului farmaceutic. Nu e normal ca noi să ne pierdem vremea umblând ca bezmeticii după medicamente așa că farmaciile care au înțeles, cele care vor înțelege acest lucru vor avea de câștigat. Deocamdată nu am văzut acest sistem implementat în altă parte în afară de CATENA. Un mare plus, o bilă albă din partea mea pentru ei, pentru faptul că se gândesc la clienții lor, la suferințele oamenilor mai bine zis. Voi ce părere aveți despre acest concept? Despre ideea de a comanda medicamente online sau de a le rezerva pe internat?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here