Încă un munte de bani urmează să fie adus înapoi, pe tărâmuri americane ca urmare a noilor legi legate de taxare și de câți bani vor rămâne la final în buzunarele investitorilor.
Compania tech Cisco a anunțat miercuri faptul că are de gând să repatrieze 67 de miliarde de dolari, bani din profit, în următoarele luni. Compania din Silicon Valley specializată în producția de echipamente de rețea spune că va distribui o bună parte din acea sumă investitorilor în următorii 2 ani pentru a răscumpăra acțiuni și pentru a mări dividendele.
În total, investitorii Cisco vor retrage aproximativ 44 de miliarde de dolari din companie. Aceasta este ultima companie gigant americană ce are de gând să aducă banii înapoi în țară, nu să-i țină grămadă peste granițe. Companiile multinaționale au fost forțate să ia această măsură în urma noilor legi de taxare și impozitare din SUA.
Astfel, pentru a nu plăti niște sume incredibile statului, au decis să mute banii înapoi în țară. Noile reguli spun că se plătesc taxe chiar dacă banii se mută dincolo de ocean, chiar dacă banii se aduc înapoi în țară. Cei care aduc banii înapoi plătesc totuși mult mai puțin. În luna noiembrie a anului trecut, Moody estima o cifră de 1.4 triliarde de dolari sunt ținute în offshore.
5 companii tech gigantice după cum urmează: Microsoft, Apple, Google, Oracle și Cisco dețin aproximativ 600 de miliarde din cele 1.4 triliarde. Oricum, se pare că mișcarea celor de la Cisco este în avantajul companiei și din alte puncte de vedere, de exemplu din momentul în care au făcut public dorința de repatriere a banilor, acțiunile au crescut pe bursă cu 7%