Forțele irakiene sunt blocate într-o luptă intensă care să dă pe ultimele străzi ocupate de ISIS din orașul Mosul. Eliberarea orașului este iminentă, dar lupte se vor da în continuare. Eliberarea moscheii Nuri, unde Abu Bakr al-Baghdadi a declarat califatul ISIS în 2014 reprezintă munca de 8 luni de zile a militarilor irakieni, reprezintă semnul clar că orașul Mosul va fi eliberat de militanții ISIS.
Primul Ministru irakian Haider al-Abadi a spus că victoria de la Mosul nu înseamnă și stoparea războiului împotriva grupării teroriste, acest război va continua până când ultimul membru ISIS va fi ucis, ori capturat și adus în fața instanței.
„Suntem martori la sfârșitul statului fals Daesh, eliberarea orașului Mosul o dovedește. Nu vom avea liniște, nu vom avea pace, dar bravele noastre trupe vor aduce victoria” spune Abadi pe Twitter, referindu-se la ISIS atunci când rostește cuvântul Daesh.
ISIS este încă prezentă în centrul vechi al orașului Mosul și într-un complex de spitale. La începutul acestei săptămâni, coaliția a afirmat că în oraș au mai rămas doar vreo două sute de luptători ISIS. Lt. Gen. Talib Shaghati, șeful serviciului de contraterorism din Irak, spune pentru CNN faptul că în câteva zile, orașul Mosul va fi complet eliberat, chiar dacă în aceste momente încă se dau lupte grele.
Odată ce gruparea teroristă va fi gonită, vor trebui analizate toate clădirile pentru a scoate explozibilii, astfel încât civilii să se poate întoarce la casele lor.
Apoi, va urma mai mult ca sigur un alt război pentru a izgoni ISIS din alte părți ale Irak-ului. De exemplu, gruparea teroristă încă mai controlează orașele Kirkuk, Nineveh, provincia Anbar ce include orașele Hawija, Tal Afar, Qaim, Ana și Rawa.