La suprafață, se pare că social media are puterea de a uni oamenii, de a ne lărgi lumea de a ne conecta la anumite idei despre care nu am fi putut să auzim din altă sursă. Ei bine, un studiu recent sugerează exact opusul: social media ne izolează, iar informațiile servite nu sunt întotdeauna reale sau folositoare. Studiul a fost dus la bun sfârșit de către Academia Națională de Știință, unde un grup de cercetători din Italia a urmărit răspândirea a două tipuri de conținut pe Facebook: teoria conspirației și informația științifică.
„Cercetările noastre ne arată faptul că majoritatea utilizatorilor aleg să citească și să răspândească conținut ce se încadrează într-un anumit tipar și să ignore restul. În particular, omogenitatea socială este cauza pentru difuzia conținutului, iar rezultatul cel mai frecvent este formarea clusterelor omogene polarizate” concluzionează studiul într-o limbă mai greu de priceput pentru toată lumea.
În mare, tu și toți prietenii tăi împărtășiți aceleași lucruri pe Facebook, fără să lăsați lucruri noi din exterior să intervină între voi, lucruri pe care să le studiați.
Alessandro Bessi, cercetător pentru Information Science Institute la University of Southern California, este un coautor al acestui studiu. El spune că scopul acestuia a fost investigarea informațiilor false, cum și de ce se răspândesc în online. Conform spuselor sale, această problemă este una dintre cele mai grave din lume la ura actuală.
„Analizele noastre au arătat că există două tipuri de comunități online, una în jurul teoriei conspirației și cealaltă în jurul științei. Utilizatorii arată o tendință de a căuta, interpreta și reconfirma informația în care ei oricum cred.” Spune Alessandro Bessi.
Acest fenomen se numește confirmare părtinitoare și se consideră a fi motivul principal pentru care există share pe social media. Astfel, în loc să dăm share pentru a informa sau pentru a provoca la informare, noi răspândim o idee comun acceptată în grupurile noastre sociale cu scopul de a întări o părere comună. Asta înseamnă o îngustare a orizontului.