Coada unui dinozaur în vârstă de 99 de milioane de ani a fost găsită în interiorul unei bucăți de chihlimbar. Xing Lida este un cercetător chinez specializat în paleontologie. Acesta a descoperit specimenul de mărimea unei caise într-o piață de chihlimbar din nordul Myanmar, în apropiere de granița cu China. Piesa remarcabilă avea să fie vândută pentru confecționarea de bijuterii, crezându-se că o plantă este captivă în interiorul acesteia.
„Mi-am dat seama că în interior este vorba despre un animal vertebrat probabil un theropod, nicidecum o plantă. Nu am știut dacă vânzătorul are habar cât de important a fost acest chihlimbar dar nu a ridicat prețul” spune Xing.
Această descoperire, ne aduce în prim plan mult mai clar modul în care arătau dinozaurii. Ryan McKellar un paleontolog la muzeul Saskatchwan din Canada spune că a fost dat pe spate în momentul în care Xing i-a arătat bucata de chihlimbar.
„Aceasta este genul de descoperire de care ai parte o dată-n viață. Detaliile sunt vizibile în toate cele 3 dimensiuni” spune McKellar.
Fragmente din pene de păsări de pe vremea dinozaurilor au mai fost găsite în chihlimbar dar acum este prima dată când un schelet de dinozaur mumificat a fost descoperit în acest mod. Fragmentul de coadă aparține unui tânăr coelurosaurian, dinozaur care face parte din grupa prădătorilor alături de velociraptorul și tiranozaurul. Astfel, ar fi vorba despre un dinozaur de mici dimensiuni, cam cât un elan și acoperit cu un soi de pene.
Chihlimbarul a menținut pigmentul din pene permițând cercetătorilor să își facă o idee mai clară asupra modului în care acesta arată. La microscop, observațiile indică faptul că ar fi fost castaniu, maron și pe alocuri alb.