Un profesor de gimnaziu din Illinois a reușit să atragă atenție cu ajutorul schițelor sale, ce scot în evidență războiul civil din Siria, război care durează de mai bine de 5 ani. Marc Nelson a început să deseneze prin septembrie pentru social media, punând de fiecare dată hastag-ul #ArtforAleppo.
În tot acest timp, orașul Aleppo era bombardat și oamenii prinși la mijloc între forțele guvernamentale și rebeli erau măcelăriți. Desenele lui Nelson făcute în creion, tuș și grafit surprind scene emoționale cu copii ce sunt salvați de sub dărâmături.
„Am început să văd aceste imagini pe internet și de atunci, le desenez continuu fără să mă pot opri” spune Nelson pentru CNN.
Aceste desene reprezintă modul prin care Nelson digeră scenele deranjante care sunt surprinse în Siria.
„Folosesc mâna pentru a interpreta o fotografie. Am nevoie s-o procesez în creion ca să mă pot obișnui cu aceste imagini dure” adaugă Nelson.
Nelson, care este responsabil pentru educația copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani la școala din Kewanee, Illinois, a început să deseneze după ce a auzit de Căștile Albe (Apărarea Civilă din Siria). A căutat apoi imagini cu aceste Căști Albe și a rămas șocat când le-a văzut.
„Era ceva ce trebuia să desenez. Priveam acești oameni care scoteau alți oameni de sub dărâmături și mă gândeam că este ceva de neimaginat” afirmă Nelson.
Căștile Albe au luat în seamă arta lui Nelson iar în octombrie, grupul a răspândit pe Facebook și Twitter desenele în care era înfățișat un voluntar ce căra pe brațe o fetiță…