Taifunurile sunt un dezastru de fiecare dată când apar, însă se pare că un inginer japonez a reușit să folosească forța acestui fenomen meteo într-un mod pozitiv. Turbina eoliană construită de Shimizu poate fi folosită în timpul taifunurilor și poate rezolva problema energiei regenerabile pentru Japonia. Aceasta poate să reziste forței vânturilor unui taifun și converti aceste forțe în energie eoliană. Ca fapt divers, un taifun de dimensiuni normale poate produce suficientă energie electrică cât să poată alimenta jumătate din populația globului. Energia care poate fi colectată din aceste taifunuri, potrivit lui Shimizu, poate alimenta Japonia cu energie electrică pentru 50 de ani.
Înainte de dezastrul de la Fukushima din martie 2011, centralele nucleare furnizau 60% din nevoia primară de energie electrică a Japoniei și erau concepute să stea în funcțiune până în anul 2100. Din păcate, din cauza acelui cutremur urmat de tsunami în care au murit 19.000 de oameni, Japonia a început să regândească aceste centrale nucleare și a început să le închidă, căutând noi alternative mult mai sigure pentru producerea de energie electrică. Deocamdată, cu această excepție a lui Shimizu, Japonia nu a avut succes cu colectarea vânturilor și folosirea lor pentru a produce curent electric.
„Timp de zeci de ani, Japonia a cumpărat turbine eoliene europene, care nu pot fi folosite în zonele cu taifunuri. Din păcate aceste turbine au fost prost instalate și defectate aproape în totalitate” spune Shimizu.
În tipului taifunului Usagi din 2013, 8 turbine eoliene s-au prăbușit la ferma chinezească Honghaiwan situată în estul Guangdong. Mai mult, alte 8 turbine au fost afectate atunci. După aceste evenimente, Guvernul nipon s-a orientat către panourile solare, devenite foarte populare atât în zonele rurale cât și în inima orașelor.