Chiar dacă peisajul gamingului în România nu este unul atât de minunat precum cel din străinătate (puterea de cumpărare atât ne permite), există destui oameni, nu copii, care astăzi trăiesc bine mersi din jocurile pe calculator.
Cum se poate așa ceva? Ei bine, YouTube a început să ia amploare și în țara noastră, canalele de gaming românești începând să aibă din ce în ce mai mulți abonați și chiar dacă în România se plătește foarte prost YouTube comparativ cu străinătate, sunt ceva bani care vin totuși din acea sferă. Apoi, după canalele de gaming pe YouTube mai există și cei care fac transmisiuni LIVE via Twitch.tv, considerat până nu demult „o prostie” de majoritatea românilor.
Lucrurile au evoluat în acest domeniu, al YouTube și Twitch întrucât tânăra generație a început să fie din ce în ce mai legată de calculator și de limba engleză pentru că trebuie să recunoaștem: în ziua de azi nu mai poți naviga pe net la modul ceva mai avansat dacă nu știi limba engleză. Ca să faci și bani pe net, din gaming, e obligatorie această limbă de circulație internațională. Așadar, tineri cu înclinație înspre gaming avem, școliți cât să se descurce sunt.
Din păcate stăm ceva mai slăbuț la capacitățile tehnice pentru că în România nu foarte multă lume îți permite să investească să zicem 2000 de euro într-un calculator de gaming. Să joci orice titlu nou apărut, să înregistrezi gameplay sau să transmiți LIVE pe Twitch gameplay-ul, ai cu siguranță nevoie de mulți cai putere.
Dacă ai început o carieră în acest domeniu, sfatul meu este să investești în absolut orice te face mai bun, inclusiv în confortul tău și când spun confortul tău mă refer bineînțeles la scaune gaming. De vreo câțiva ani a apărut pe piață acel concept al scaunului special destinat jocurilor pe calculator, fiind proiectat în asemenea mod încât să elimine durerile de spate survenite din cauza zecilor de ore pe care un gamer pe petrece zilnic la calculator.
Adică nu e ca și cum ai sta la calculator 6-8 ore ca la un serviciu normal. Atunci când trăiești din gaming, te vei ridica de la calculator doar în momentul în care vei merge la toaletă. Și masa tot la calculator o vei lua. În plus, pe lângă confort, ai nevoie de un scaun ceva mai rezistent pentru că știm și noi faptul că gamerii sunt de multe ori ceva mai temperamentali, se mai enervează, mai fac mișcări pe care în mod normal nimeni nu le face.
E nevoie de un scaun mult mai rezistent. Scaunele pentru gaming sunt special ranforsate astfel încât să reziste la șocuri ceva mai puternice. Acestea sunt motivele pentru care cred că ar merita să investești într-un scaun de gaming. Orice plus adus confortului va face din tine un jucător mai bun.