Home Economic Ferma dintr-un adăpost anti aerian – evident, la Londra

Ferma dintr-un adăpost anti aerian – evident, la Londra

1175
0

Lumea subterană din Londra are multe secrete – linii ferate ascunse, stații abandonate, camere de război guvernamentale și așa mai departe. Ei bine, printre ele se ascunde și o fermă construită într-un buncăr anti aerian. Nu sunt vaci sau oi la ferma Growing Underground, ci doar ierburi, salate și alte legume destinate restaurantelor din oraș.

„Ideea mi-a venit din dorința de sustenabilitate, acesta este viitorul tuturor orașelor” spune fermierul și co-fondatorul Richard Ballard. Acesta, împreună cu partenerul său au ales această locație în timp ce căutau un spațiu în care să-și dezvolte mica afacere. Astfel  au ajuns la buncărul Clapham, situat la 33 de metri dedesubt, construit între 1940 și 1942 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest buncăr a fost proiectat pentru a adăposti peste 8000 de oameni.ferma 1

Dar după război, aceste tuneluri, aceste buncăre au fost abandonate așa că celor doi nu le-a fost prea greu să pună mâna pe buncărul Clapham, înțelegându-se cu compania de transport din Londra TFL. Începutul a fost unul destul de greu, a fost nevoie de o investiție de 1 milion de dolari. Plantele sunt crescute cu ajutorul tehnologiilor ce nu includ pământ și a lămpilor LED pentru căldură.

Afacerea este una destul de interesantă și cei doi proprietari se pregătesc să intre și pe piața supermarketurilor. Deocamdată ei livrează doar pentru restaurante. Culturile lor sunt puse chiar și pe paturile din buncăr, paturi folosite de cei care se adăposteau acolo în cel de-Al Doilea Război Mondial. Această fermă este una inspirațională pentru cei care caută soluții cât mai interesante pentru a porni o afacere în acest domeniu. Mai sunt suficiente locații asemănătoare în care se pot dezvolta diverse ferme.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here