Home International Anjem Choudary – cea mai urâtă persoană din Anglia – condamnat pentru...

Anjem Choudary – cea mai urâtă persoană din Anglia – condamnat pentru relații cu ISIS

906
0
Anjem Choudary

Un predicator notoriu, recunoscut pentru discursurile sale care instigau la ură, omul care a dat foc unui steag al Statelor Unite în fața ambasadei aceleiași țări în ziua în care se celebra aniversarea 9/11, va fi  în sfârșit condamnat pentru că ar fi ajutat gruparea teroristă ISIS.

Anjem Choudary, în vârstă de 49 de ani, este un personaj destul de controversat și nu de ieri de azi, ci de 20 de ani. Mereu a fost la limita legii cu discursurile sale dar niciodată nu a putut fi acuzat. Mereu a susținut extremismul dar nu au existat dovezi ale violenței propovăduite. Ziarele din Marea Britanie l-au catalogat drept „cel mai urât om de pe teritoriul țării”.

În 2014, Anjem Choudary a făcut alianță cu ISIS și cu liderul ISIS Abu Bakr al-Baghdadi, alianță care i-au adus în cele din urmă arestarea. Autoritățile britanice spun că au putut stabili legătură între acest Anjem și fronturile de luptă din Siria și Irak. Poliția din Marea Britanie spune că în acest moment nu este clar  câți dintre cei 850 de englezi care au călătorit în acele țări au fost influențați de către Anjem, dar cu siguranță acest personaj este unul cheie în recrutarea militanților ISIS.

„Acești oameni au fost la limita legii ani de zile. Nimeni din lumea contra terorismului nu are vreo îndoială asupra influenței pe care aceștia au avut-o. Ura pe care au răspândit-o și oamenii pe care i-au încurajat să se alăture organizațiilor teroriste, sunt mai mult decât vizibile” spune Dean Haydon, comandantul Poliției Metropolitane, brigada anti-tero.

Jurații de la Old Bailey – Londra, l-au găsit pe Choudary (și pe asociatul său Mohammad Mizanur Rahman, 33 ) vinovat de ajutorarea unei organizații interzise. Sub legea britanică anti-tero, Choudary ar putea să stea după gratii cel puțin 10 ani. Pe data de 6 septembrie se va da sentința în acest caz.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here