Home Tehnologie India are o rachetă spațială funcțională

India are o rachetă spațială funcțională

1157
0
rachetă spațială

Un pas mic pentru India, un pas mare pentru cursele spațiale ieftine. Luni dimineață, ISRO  – Indian Space Research Organization a lansat cu succes primul vehicul refolosibil în cosmos, la scară mai mică ce-i drept, dar care la scară normală va fi capabil să ducă sateliți în cosmos.

Cercetătorii au lansat modelul încă fără nume  la o altitudine de 65 km, după care i-au controlat coborârea până în Golful Bengal. Zborul a durat 13 minute.

„Suntem foarte încântați. Echipa a lucrat la acest proiect mai bine de 10 ani, ultimii 5 petrecuți doar pentru a pune la punct acest model” spune Deviprasad Karnika, purtător de cuvânt ISRO.

Dar totuși, mai este un drum lung de parcurs…

„Este doar un experiment, un pas mic. Mai e mult de muncă până la o lansare reală și va fi nevoie de ani de zile de pregătiri în acest sens” spune pentru CNN Deviprasad Karnika. Nu există date concrete referitoare la următorul pas pentru echipa de cercetători dar după ce se vor analiza datele se va lua eventual o decizie în acest sens.

Primul Ministru indian Narendra Modi a felicitat reușita

„Lansarea primei navete spațiale a Indiei este rezultatul unor eforturi uriașe din partea cercetătorilor. Felicitări acestora. Dinamismul și pasiunea cu care s-a lucrat la proiect au adus rezultate bune după ani de studii” spune Narendra Modi.

În ultima vreme India a ieșit din ce în ce mai în evidență cu proiectele sale destinate călătoriilor spațiale ieftine. Succesul testului de luni a fost posibil cu doar 13.3 milioane de dolari. Atât a costat dezvoltarea mini navetei. Este un cost mult mai bun față de rachetele conceput de exemplu de cei de la SpaceX, care pentru o asemenea lansare cheltuie 60 – 90 de milioane de dolari.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here