Cel de-al Doilea Război Mondial este doar o amintire acum, au trecut mai bine de 50 de ani de când s-a încheiat și sincer să fiu, nu cred că-și dorește nimeni în acest moment partea a 3-a a răfuielii. Parcă ne-am dezvoltat prea mult ca să ne batem joc din nou de noi… Un război ne-ar arunca în primitivism cu peste 250 de ani. Totuși, Cel de-a doilea Război Mondial este o istorie frumoasă facă o privești fără gândul că povestea s-ar putea repeta în ziua de azi.
Astfel, vă propun să vizionăm împreuna 12 fotografii nemaivăzute, făcute imediat după cel de-al doilea război mondial, foarte sugestive și foarte interesante.
12 poze nemaivăzute din Europa de la sfârșitul WW2
Doi bărbați bea împreună pe plaja din Ohama, în 1947. Ziua V-E a fost anunțată în urmă cu 71 de ani, punând capăt războiului în Europa.
Steagul american înălțat în cimitirul militar Ohama Beach unde se odihnesc în prezent peste 150.000 de trupe aliate, dintre care jumătate americani ce și-au pierdut viața în Normadia, Franța. Operațiunea s-a numit D-Day și a fost cea care a schimbate datele războiului.
Un tanc nemțesc Panther distrus, în apropiere de Belgia – 1947
Uniforme militare americane pentru belgienii din Bastogne – 1947
Reconstrucția orașului belgian Bastogne, locul unor bătălii crâncene în decembrie 1944
O fetiță aduce flori la un mormânt în cimitirul Margraten, Olanda.
Un pod în Nijmegen, Olanda, în 1947. Securizarea podurilor olandeze a fost un obiectiv major al operațiunii Market Garden, o plan de bătălie al aliaților pus în practică din senin.
Oameni care merg pe stradă, în fundal o clădire distrusă din Nijmegen
Un mormânt nemțesc văzut în pădurea Hurtgen, de lângă Aachen, Germania
Grădina Cancelariei Reich din Berlin, în care cadavrele lui Adolf Hitler și ale soției sale au fost arse de către proprii subalterni.
Berlinul, 1947
Aceste fotografii aparțin lui David Seymour și reprezintă ruta Alianței în timpul WW2 până la Berlin.