Home Nationale Un tren de marfa a deraiat in apropiere de Orsova

Un tren de marfa a deraiat in apropiere de Orsova

1026
1

Trenul care a deraiat se indrepta dinspre capitala inspre Timisoara. Acesta se apropia Orsova cand, 4 vagoane a sarit de pe sine, dintre care doua s-au rasturnat. Astfel, circulatia trenurilor pe ruta Timisoara – Bucuresti a fost blocata … Vestea buna este ca trenul nu era incarcat, majoritatea vagoanelor erau goale, numai unul dintre cele rasurnate continea ceva deseuri metalice. Circulatia a doua trenuri de calatori a fost afectata si din pacate, pasagerii celor doua trenuri au fost transbordati in alte trenuri.

“Din câte am constatat împreună cu colegii, trenul a venit se pare deraiat dinspre Turnu Severin pe o porţiune de aproximativ 3000 de metri şi aici, la intrare în staţie, a deraiat peste marcaje şi se vede la faţa locului modul cum arată aceste vagoane. Cel mai grav este faptul că s-a perturbat circulaţia trenurilor pe relaţia Timişoara-Bucureşti. Acum se face la o transbordare de la Turnu Severin la Băile Herculane şi mai e un tren internaţional de la Bucureşti la Budapesta, care va fi deviat pe ruta Filiaşi-Tg Jiu- Petroşani-Arad, nu o să mai ajungă în Timişoara. Pentru următoarele trenuri, călătorii vor fi transbordaţi pe distanţa Turnu Severin- Băile Herculane şi le vor prelua alte garnituri”, a precizat Alexandru Simu, directorul Regionalei CF Timişoara, prezent la faţa locului.

Nu se cunosc cauzele producerii acestui accident, insa majoritatea banuiesc viteza prea mare. Trenul are nada asa ca se va putea vedea exact cu ce viteza circula inainte de incident.

„În această dimineaţă, la ora 06.30, I.S.U. Mehedinţi a fost informat de către un reprezentant CFR, despre producerea unui accident feroviar, în urma căruia, două vagoane, unul încărcat cu fier vechi, celălalt gol, au deraiat în zona Gării Orşova. În timpul deraierii, o consolă a unui stâlp a fost ruptă. Garnitura, aparţinând CFR marfă, era formată din 35 de vagoane şi se deplasa spre Caransebeş. Traficul feroviar este întrerupt, transbordarea pasagerilor din trenurile de călători se face cu autocarul între staţiile CFR Dr.Tr.Severin şi CFR Băile Herculane. Pentru repunerea vagoanelor pe şine acţionează CFR Timişoara”, spune Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

 

Sursa citatelor: Adevarul.ro

1 COMMENT

  1. Eu ma mir ca n-a picat inca nici un tren in Dunare pe portiunea Severin-Orsova. Podurile si calea ferata sunt in ultimul hal, se inclina trenul ca dracu si ma indoiesc sa fi rezolvat cineva problema pana acum.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here